Sau despre faptă si răsplată.
Cunoasteti semnificatia cuvântului de origine slavonă, tâlc?
Tâlcul este o parabolă, o învătătură alegorică, poveste moralizatoare.
Asadar, cunoasteti tâlcul expresiei „după faptă si răsplată”?
Aceeasi expresie are două învătături utopice si cu polarităti extreme.
Martirii spun că dacă faci bine, nu trebuie neapărat să astepti bine.
Desi ...dacă cu totii am face bine si altii ne-ar face, la rândul lor, bine, cred că am scăpa de multe dintre serioasele noastre probleme.
Se pare însă, că în această versiune, binele este bine numai dacă este dezinteresat.
Pe de altă parte, fiecare plăteste pentru faptele sale. De data aceasta cred că toată lumea este de acord. Legea talionului, într-o formulă mai elegantă, satisface măcar la nivel teoretic, nevoia de echilibru între fapte si consecinte.
Cum spuneam, ambele versiuni sunt utopice.
Şi juridic vorbind, există fapte care au rămas fără consecinte, dar si cazuri mai fericite.
Azi vorbim despre: infractiunea de bancrută frauduloasă, infractiunea de spălare de bani, infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale, infractiunea de uz de fals si tentativă la infractiunea de înselăciune.
(Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penală, Decizia nr.1501 /2006)
Speta:
-în noiembrie 1999, inculpatul B.I. a înfiintat societatea comercială S.C., la care a fost unic asociat si administrator. În aceeasi lună a schimbat denumirea societătii în A.I.;
-17 ianuarie 2001 a devenit administrator la societatea comercială M.A, căreia, de asemenea, i-a schimbat denumirea în A.I.T;
-la sfârsitul anului 2000 si în august 2001, inculpatul a dat martorului B, suma de 32.000 DM, pentru a cumpăra 2 autoturisme, ambele fiind înmatriculate pe numele societătii A.I. (fosta S.C.);
-la 5 septembrie 2001, dată la care s-a solicitat si obtinut dovada disponibilitătii firmei S.C, inculpatul începe demersurile de schimbare a denumirii firmei A.I. în S.C., adică demersurile necesare revenirii la vechea denumire;
NOTA BENE: schimbarea denumirii societătii A.I. în S.C. nu presupune înfiintarea unei societăti, potrivit dispozitiilor Legii nr.31/1990, ceea ce înseamnă că, absolut toate actele de înregistrare la Registrul Comertului, D.G.F.P. (codul fiscal) etc. rămân aceleasi. Modificarea actului constitutiv în cauză a reprezentat-o doar schimbarea denumirii, însă elementele definitorii şi esentiale pentru o persoană juridică au fost neschimbate;
-la data de 4 noiembrie 2001, inculpatul a întocmit, în fals, o factură şi ulterior patru ordine de plată, prin care atesta faptul că, societatea A.I.T. a cumpărat cele 2 autoturisme de la societatea S.C. (deşi aceasta nu mai funcţiona legal din noiembrie 1999, când i-a schimbat denumirea în A.I.) şi a înscris pretul de cumpărare de 1.147.000.000 lei, cu toate că valoarea de achiziţie fusese de 500.000.000 lei;
Instanţa a reţinut faptul că: prin întocmirea facturii fiscale şi ulterior a ordinelor de plată, acte din care rezulta o situaţie neconformă realităţii, în sensul că, societatea A.I.T. datora suma de 1.147.000.000 lei societăţii S.C., inculpatul B.I. a săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art.276, lit.a) din Legea nr.31/1990, republicată;
NOTA BENE: În reglementarea actuală, infracţiunile de bancrută simplă şi bancrută frauduloasă, prevăzute anterior abrogării de art.276, lit.a din LSC, sunt sancţionate potrivit art.143 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei;
Latura obiectivă a infracţiunii constă în înfăţişarea de datorii inexistente, în vederea diminuării patrimoniului societăţii comerciale.
În mod subsidiar, transferând din contul societăţii A.I.T., în contul deschis fraudulos al societăţii S.C. a sumei de 1.147.000.000 lei, inculpatul a comis şi infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23, lit.a) din Legea nr. 21/1999;
NOTA BENE: În reglementarea actuală, infracţiunea de spălare de bani, prevăzută anterior abrogării Legii nr.21/1999, este sancţionată de art.23 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sanctionarea spălării banilor, cu modificările şi completările ulterioare;
De asemenea, factura întocmită de inculpat, prin care atesta în mod nereal, că societatea S.C. vinde 2 autoturisme, în sumă de 1.147.000.000 lei, către societatea A.I.T., constituie obiectul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288, alin.(1) din Codul penal;
Inculpatul, pe de altă parte, a solicitat achitarea sa, considerând ca fiind neîntemeiată reţinerea în sarcina sa a săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă şi susţinând faptul că activele imobilizate ale firmei cumpărătoare s-au majorat cu suma reprezentând contravaloarea celor două autoturisme, lucru reflectat în contabilitatea societăţii, aşa după cum reiese din factura de vânzare-cumpărare, societatea A.I.T., cu codul fiscal R 7651278 figurând ca şi cumpărător şi ca vânzător. Infracţiunea de bancrută frauduloasă reţinută nu este realizată în cauză pentru că această datorie a societăţii cumpărătoare exista în mod real, bunurile cumpărate fiind transferate în patrimoniul societăţii cumpărătoare, fiind evidenţiate în contabilitate, plata trebuia făcută, indiferent care ar fi fost societatea vânzătoare. Pe cale de consecinţă, inculpatul a solicitat, achitarea sa şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
-la 6 noiembrie 2001, inculpatul a declarat la administraţia financiară faptul că a pierdut certificatul de înregistrare fiscală al societăţii A.I.. A obţinut astfel un duplicat, pe care l-a falsificat, prin modificarea denumirii societăţii din A.I. în S.C., iar în baza acestui act a deschis contul negru în lei;
Au fost falsificate deci de către inculpat şi duplicatul certificatului de înregistrare fiscală al societăţii A.I.T., de asemenea, ordinele de plată şi filele cec privind ridicarea sumei de 1.147.000.000 lei, astfel încât infracţiunea prevăzută de art.288, alin.(1) din Codul penal, a fost comisă prin acte repetate.
Folosirea înscrisurilor falsificate, în formă continuată, în vederea producerii de consecinţe juridice, constituie infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art.291 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art.41, alin.(2) din Codul penal.
Sub aspectul învinuirii sale de săvârşirea a infracţiuniilor precizate mai sus, inculpatul a apreciat că atâta timp cât a folosit facturierul societăţii A.I., a completat ordinele de plată şi filele cec cu datele de identificare ale societăţii societăţii A.I., respectiv numărul de înregistrare la Registrul Comerţului şi codul fiscal reale şi a schimbat doar denumirea societăţii, în acord cu modificările privind denumirea societăţii aflate în derulare, actele materiale întreprinse de el nu pot fi reţinute ca infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale. Singurul act material de fals în înscrisuri oficiale este cel privitor la modificarea efectuată în duplicatul certificatului de înregistrare fiscală, dar care se completa cu datele reale de identificare ale societăţii, sens în care nu putea fi de natură a produce consecinţe juridice şi nici nu prezintă gradul de pericol social al pretinsei infracţiuni şi în consecinţă, inculpatul a solicitat achitarea sa.
Neexistând fapta de fals material în înscrisuri oficiale, nu există subzistă nici infracţiunea de uz de fals.
-între 15-20 noiembrie 2001, inculpatul a ridicat în numerar suma de 1.147.000.000 lei, întocmind 4 ordine de plată, după care s-a retras din funcţia de administrator;
-la data de 3 decembrie 2001, inculpatul a solicitat administraţiei finanţelor restituirea TVA aferent vânzării celor două autoturisme, respectiv 241.473.760 lei şi a completat în fals decontul, însă organele fiscale, dându-şi seama de încălcările comise, au sesizat organele de urmărire penală.
Instanţa a considerat că solicitarea adresată administraţiei finanţelor publice referitoare la restituirea TVA aferent vânzării celor două autoturisme, în valoare de 241.473.760 lei, întruneşte elementele consitutive al infracţiunii de înşelăciune şi în consecinţă a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea tentativei la această infracţiune, prevăzută de art.20 raportat la art.215, alin.(1) şi alin.(2) din Codul penal.
Inculpatul, pe de altă parte a susţinut faptul că nu există tentativă la infracţiunea de înşelăciune, întrucât pe numele societăţii S.C. (fostă A.I.), nu s-a întocmit şi înregistrat la D.G.F.P. nici un decont TVA. Decontul TVA a fost întocmit pe societatea A.I.T., având codul fiscal R 7651278. Această firmă există şi este firească rambursarea TVA-ului.
Cu toate acestea, instanţa a reţinut faptul că:
-NU se poate reţine apărarea inculpatului cu privire la faptul că prin modificarea denumirii societăţii vânzătoare a celor două autoturisme ( din A.I. în S.C.) şi apoi plata preţului celor două bunuri de către societatea cumpărătoare (A.I.T.), ce aparţine tot inculpatului, către societatea S.C., fostă A.I., nu s-a creat o ilegalitate, cu atât mai mult, cu cât erau începute deja toate demersurile (procedurile fiind greoaie şi de lungă durată) pentru schimbarea denumirii societăţii (practic revenirea la denumirea anterioară);
-Nu se poate reţine nici apărarea formulată în sensul lipsei de vinovăţie pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, deoarece, prin întocmirea facturii fiscale ce atesta o operaţiune comercială fictivă, urmată de întocmirea ordinelor de plată, NU s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii menționate, în sensul înscrierii în actele contabile a unor sume nedatorate, acoperind fapte incriminate prin legea penală. Nu este obligatorie diminuarea activelor societăţii, fiind suficient doar, ca făptuitorul să acţioneze în acest scop.
NOTA BENE: Codul comercial incrimina bancruta simplă pentru activităţi apreciate ca frauduloase (săvârşite mai înainte de declararea de faliment) chiar dacă erau comise în scopul unui moratoriu, deci cu intenţia de salvare a solvabilităţii firmei (art.879 C.com.).
Încadrarea însă, a faptelor ce intră în conţinutul acestei infracţiuni, nu a beneficiat de o practică constantă. Astfel, unele instanţe au reţinut săvârşirea infracţiunii de bancruta frauduloasă prin existenţa unor neînregistrări contabile, ascunderea unei părţi a activelor, denaturarea rezultatelor contabile cu consecinţa sustragerii sau neplăţii impozitelor uneori, chiar dacă societatea a obţinut profituri. Alte instanţe au considerat că faptele de acest fel reprezintă încălcări ale legii contabilităţii sau evaziuni fiscale.
Cu toate acestea, esenţa bancrutei rămâne aceeaşi: întotdeauna există ca premisă o intenţie frauduloasă (prezumată) rezultând din diminuarea valorii activelor în scopul neonorării (chiar viitoare) a creditorilor şi o intenţie frauduloasă (manifestă) prin înstrăinarea în frauda creditorilor.
Infracţiunea are o singură premisă, care este fraudarea, înşelarea creditorilor, oricare ar fi ei, chiar şi statul, cu diferite grade de prezumare ale acestei intenții.
Aşadar, în perioadele de timp în care inculpatul B.I. a îndeplinit funcţia de administrator al celor două societăţi comerciale A.I. şi A.I.T., a avut ca scop realizarea de venituri ilicite, prin fraudă, de la bugetul de stat şi prin spălarea unor sume de bani, în acest sens falsificând înscrisurile arătate, pe care le-a folosit, încasând suma de 1.142.000.000 lei, încercând să inducă în eroare administraţia finanţelor publice, solicitând rambursarea T.V.A. în sumă de 241.473.760 lei, aferent lunii noiembrie pentru societatea A.I.T., ca urmare a operaţiunii comerciale ce era atestată fictiv prin factura arătată emisă de societatea S.C., societate ce nu figura în evidenţele Registrului Comerţului şi D.G.F.P.
Factura întocmită de inculpat a atestat o operaţiune fictivă.
Instanţa nu a reţinut apărarea inculpatului prin care acesta învedera faptul că a folosit facturierul societăţii A.I, şi a completat ordinele de plată cu datele acestei societăţii şi doar a schimbat denumirea societăţii în acord cu demersurile aflate în derulare în acest sens.
Însă, s-a dovedit că inculpatul B.I. a întocmit în fals factura din 4 noiembrie 2001 prin care a atestat în mod nereal că societatea S.C. a vândut în mod fictiv societăţii A.I.T. două autoturisme în sumă de 1.147.000.000 lei.
De asemenea, s-a dovedit faptul că inculpatul a falsificat duplicatul certificatului de înregistrare fiscală a societăţii A.I., prin ştergerea cu pastă albă a denumirii acestei firme, modificând la o maşină de scris denumirea ca şi cum ar aparţine societăţii S.C., certificat pe care l-a multiplicat la xerox, după care a solicitat redeschiderea contului, precum şi ordinele de plată şi filele cec prin intermediul cărora acesta a ridicat în numerar suma menţionată.
Deci, după după faptă şi răsplată, sau nu ?
Cunoasteti semnificatia cuvântului de origine slavonă, tâlc?
Tâlcul este o parabolă, o învătătură alegorică, poveste moralizatoare.
Asadar, cunoasteti tâlcul expresiei „după faptă si răsplată”?
Aceeasi expresie are două învătături utopice si cu polarităti extreme.
Martirii spun că dacă faci bine, nu trebuie neapărat să astepti bine.
Desi ...dacă cu totii am face bine si altii ne-ar face, la rândul lor, bine, cred că am scăpa de multe dintre serioasele noastre probleme.
Se pare însă, că în această versiune, binele este bine numai dacă este dezinteresat.
Pe de altă parte, fiecare plăteste pentru faptele sale. De data aceasta cred că toată lumea este de acord. Legea talionului, într-o formulă mai elegantă, satisface măcar la nivel teoretic, nevoia de echilibru între fapte si consecinte.
Cum spuneam, ambele versiuni sunt utopice.
Şi juridic vorbind, există fapte care au rămas fără consecinte, dar si cazuri mai fericite.
Azi vorbim despre: infractiunea de bancrută frauduloasă, infractiunea de spălare de bani, infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale, infractiunea de uz de fals si tentativă la infractiunea de înselăciune.
(Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penală, Decizia nr.1501 /2006)
Speta:
-în noiembrie 1999, inculpatul B.I. a înfiintat societatea comercială S.C., la care a fost unic asociat si administrator. În aceeasi lună a schimbat denumirea societătii în A.I.;
-17 ianuarie 2001 a devenit administrator la societatea comercială M.A, căreia, de asemenea, i-a schimbat denumirea în A.I.T;
-la sfârsitul anului 2000 si în august 2001, inculpatul a dat martorului B, suma de 32.000 DM, pentru a cumpăra 2 autoturisme, ambele fiind înmatriculate pe numele societătii A.I. (fosta S.C.);
-la 5 septembrie 2001, dată la care s-a solicitat si obtinut dovada disponibilitătii firmei S.C, inculpatul începe demersurile de schimbare a denumirii firmei A.I. în S.C., adică demersurile necesare revenirii la vechea denumire;
NOTA BENE: schimbarea denumirii societătii A.I. în S.C. nu presupune înfiintarea unei societăti, potrivit dispozitiilor Legii nr.31/1990, ceea ce înseamnă că, absolut toate actele de înregistrare la Registrul Comertului, D.G.F.P. (codul fiscal) etc. rămân aceleasi. Modificarea actului constitutiv în cauză a reprezentat-o doar schimbarea denumirii, însă elementele definitorii şi esentiale pentru o persoană juridică au fost neschimbate;
-la data de 4 noiembrie 2001, inculpatul a întocmit, în fals, o factură şi ulterior patru ordine de plată, prin care atesta faptul că, societatea A.I.T. a cumpărat cele 2 autoturisme de la societatea S.C. (deşi aceasta nu mai funcţiona legal din noiembrie 1999, când i-a schimbat denumirea în A.I.) şi a înscris pretul de cumpărare de 1.147.000.000 lei, cu toate că valoarea de achiziţie fusese de 500.000.000 lei;
Instanţa a reţinut faptul că: prin întocmirea facturii fiscale şi ulterior a ordinelor de plată, acte din care rezulta o situaţie neconformă realităţii, în sensul că, societatea A.I.T. datora suma de 1.147.000.000 lei societăţii S.C., inculpatul B.I. a săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art.276, lit.a) din Legea nr.31/1990, republicată;
NOTA BENE: În reglementarea actuală, infracţiunile de bancrută simplă şi bancrută frauduloasă, prevăzute anterior abrogării de art.276, lit.a din LSC, sunt sancţionate potrivit art.143 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei;
Latura obiectivă a infracţiunii constă în înfăţişarea de datorii inexistente, în vederea diminuării patrimoniului societăţii comerciale.
În mod subsidiar, transferând din contul societăţii A.I.T., în contul deschis fraudulos al societăţii S.C. a sumei de 1.147.000.000 lei, inculpatul a comis şi infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23, lit.a) din Legea nr. 21/1999;
NOTA BENE: În reglementarea actuală, infracţiunea de spălare de bani, prevăzută anterior abrogării Legii nr.21/1999, este sancţionată de art.23 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sanctionarea spălării banilor, cu modificările şi completările ulterioare;
De asemenea, factura întocmită de inculpat, prin care atesta în mod nereal, că societatea S.C. vinde 2 autoturisme, în sumă de 1.147.000.000 lei, către societatea A.I.T., constituie obiectul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288, alin.(1) din Codul penal;
Inculpatul, pe de altă parte, a solicitat achitarea sa, considerând ca fiind neîntemeiată reţinerea în sarcina sa a săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă şi susţinând faptul că activele imobilizate ale firmei cumpărătoare s-au majorat cu suma reprezentând contravaloarea celor două autoturisme, lucru reflectat în contabilitatea societăţii, aşa după cum reiese din factura de vânzare-cumpărare, societatea A.I.T., cu codul fiscal R 7651278 figurând ca şi cumpărător şi ca vânzător. Infracţiunea de bancrută frauduloasă reţinută nu este realizată în cauză pentru că această datorie a societăţii cumpărătoare exista în mod real, bunurile cumpărate fiind transferate în patrimoniul societăţii cumpărătoare, fiind evidenţiate în contabilitate, plata trebuia făcută, indiferent care ar fi fost societatea vânzătoare. Pe cale de consecinţă, inculpatul a solicitat, achitarea sa şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
-la 6 noiembrie 2001, inculpatul a declarat la administraţia financiară faptul că a pierdut certificatul de înregistrare fiscală al societăţii A.I.. A obţinut astfel un duplicat, pe care l-a falsificat, prin modificarea denumirii societăţii din A.I. în S.C., iar în baza acestui act a deschis contul negru în lei;
Au fost falsificate deci de către inculpat şi duplicatul certificatului de înregistrare fiscală al societăţii A.I.T., de asemenea, ordinele de plată şi filele cec privind ridicarea sumei de 1.147.000.000 lei, astfel încât infracţiunea prevăzută de art.288, alin.(1) din Codul penal, a fost comisă prin acte repetate.
Folosirea înscrisurilor falsificate, în formă continuată, în vederea producerii de consecinţe juridice, constituie infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art.291 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art.41, alin.(2) din Codul penal.
Sub aspectul învinuirii sale de săvârşirea a infracţiuniilor precizate mai sus, inculpatul a apreciat că atâta timp cât a folosit facturierul societăţii A.I., a completat ordinele de plată şi filele cec cu datele de identificare ale societăţii societăţii A.I., respectiv numărul de înregistrare la Registrul Comerţului şi codul fiscal reale şi a schimbat doar denumirea societăţii, în acord cu modificările privind denumirea societăţii aflate în derulare, actele materiale întreprinse de el nu pot fi reţinute ca infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale. Singurul act material de fals în înscrisuri oficiale este cel privitor la modificarea efectuată în duplicatul certificatului de înregistrare fiscală, dar care se completa cu datele reale de identificare ale societăţii, sens în care nu putea fi de natură a produce consecinţe juridice şi nici nu prezintă gradul de pericol social al pretinsei infracţiuni şi în consecinţă, inculpatul a solicitat achitarea sa.
Neexistând fapta de fals material în înscrisuri oficiale, nu există subzistă nici infracţiunea de uz de fals.
-între 15-20 noiembrie 2001, inculpatul a ridicat în numerar suma de 1.147.000.000 lei, întocmind 4 ordine de plată, după care s-a retras din funcţia de administrator;
-la data de 3 decembrie 2001, inculpatul a solicitat administraţiei finanţelor restituirea TVA aferent vânzării celor două autoturisme, respectiv 241.473.760 lei şi a completat în fals decontul, însă organele fiscale, dându-şi seama de încălcările comise, au sesizat organele de urmărire penală.
Instanţa a considerat că solicitarea adresată administraţiei finanţelor publice referitoare la restituirea TVA aferent vânzării celor două autoturisme, în valoare de 241.473.760 lei, întruneşte elementele consitutive al infracţiunii de înşelăciune şi în consecinţă a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea tentativei la această infracţiune, prevăzută de art.20 raportat la art.215, alin.(1) şi alin.(2) din Codul penal.
Inculpatul, pe de altă parte a susţinut faptul că nu există tentativă la infracţiunea de înşelăciune, întrucât pe numele societăţii S.C. (fostă A.I.), nu s-a întocmit şi înregistrat la D.G.F.P. nici un decont TVA. Decontul TVA a fost întocmit pe societatea A.I.T., având codul fiscal R 7651278. Această firmă există şi este firească rambursarea TVA-ului.
Cu toate acestea, instanţa a reţinut faptul că:
-NU se poate reţine apărarea inculpatului cu privire la faptul că prin modificarea denumirii societăţii vânzătoare a celor două autoturisme ( din A.I. în S.C.) şi apoi plata preţului celor două bunuri de către societatea cumpărătoare (A.I.T.), ce aparţine tot inculpatului, către societatea S.C., fostă A.I., nu s-a creat o ilegalitate, cu atât mai mult, cu cât erau începute deja toate demersurile (procedurile fiind greoaie şi de lungă durată) pentru schimbarea denumirii societăţii (practic revenirea la denumirea anterioară);
-Nu se poate reţine nici apărarea formulată în sensul lipsei de vinovăţie pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, deoarece, prin întocmirea facturii fiscale ce atesta o operaţiune comercială fictivă, urmată de întocmirea ordinelor de plată, NU s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii menționate, în sensul înscrierii în actele contabile a unor sume nedatorate, acoperind fapte incriminate prin legea penală. Nu este obligatorie diminuarea activelor societăţii, fiind suficient doar, ca făptuitorul să acţioneze în acest scop.
NOTA BENE: Codul comercial incrimina bancruta simplă pentru activităţi apreciate ca frauduloase (săvârşite mai înainte de declararea de faliment) chiar dacă erau comise în scopul unui moratoriu, deci cu intenţia de salvare a solvabilităţii firmei (art.879 C.com.).
Încadrarea însă, a faptelor ce intră în conţinutul acestei infracţiuni, nu a beneficiat de o practică constantă. Astfel, unele instanţe au reţinut săvârşirea infracţiunii de bancruta frauduloasă prin existenţa unor neînregistrări contabile, ascunderea unei părţi a activelor, denaturarea rezultatelor contabile cu consecinţa sustragerii sau neplăţii impozitelor uneori, chiar dacă societatea a obţinut profituri. Alte instanţe au considerat că faptele de acest fel reprezintă încălcări ale legii contabilităţii sau evaziuni fiscale.
Cu toate acestea, esenţa bancrutei rămâne aceeaşi: întotdeauna există ca premisă o intenţie frauduloasă (prezumată) rezultând din diminuarea valorii activelor în scopul neonorării (chiar viitoare) a creditorilor şi o intenţie frauduloasă (manifestă) prin înstrăinarea în frauda creditorilor.
Infracţiunea are o singură premisă, care este fraudarea, înşelarea creditorilor, oricare ar fi ei, chiar şi statul, cu diferite grade de prezumare ale acestei intenții.
Aşadar, în perioadele de timp în care inculpatul B.I. a îndeplinit funcţia de administrator al celor două societăţi comerciale A.I. şi A.I.T., a avut ca scop realizarea de venituri ilicite, prin fraudă, de la bugetul de stat şi prin spălarea unor sume de bani, în acest sens falsificând înscrisurile arătate, pe care le-a folosit, încasând suma de 1.142.000.000 lei, încercând să inducă în eroare administraţia finanţelor publice, solicitând rambursarea T.V.A. în sumă de 241.473.760 lei, aferent lunii noiembrie pentru societatea A.I.T., ca urmare a operaţiunii comerciale ce era atestată fictiv prin factura arătată emisă de societatea S.C., societate ce nu figura în evidenţele Registrului Comerţului şi D.G.F.P.
Factura întocmită de inculpat a atestat o operaţiune fictivă.
Instanţa nu a reţinut apărarea inculpatului prin care acesta învedera faptul că a folosit facturierul societăţii A.I, şi a completat ordinele de plată cu datele acestei societăţii şi doar a schimbat denumirea societăţii în acord cu demersurile aflate în derulare în acest sens.
Însă, s-a dovedit că inculpatul B.I. a întocmit în fals factura din 4 noiembrie 2001 prin care a atestat în mod nereal că societatea S.C. a vândut în mod fictiv societăţii A.I.T. două autoturisme în sumă de 1.147.000.000 lei.
De asemenea, s-a dovedit faptul că inculpatul a falsificat duplicatul certificatului de înregistrare fiscală a societăţii A.I., prin ştergerea cu pastă albă a denumirii acestei firme, modificând la o maşină de scris denumirea ca şi cum ar aparţine societăţii S.C., certificat pe care l-a multiplicat la xerox, după care a solicitat redeschiderea contului, precum şi ordinele de plată şi filele cec prin intermediul cărora acesta a ridicat în numerar suma menţionată.
Deci, după după faptă şi răsplată, sau nu ?
1 comentarii:
Interesant ! :)
Trimiteți un comentariu