miercuri, iunie 24

A fi sau a nu fi fiu de judecător?

miercuri, iunie 24

Ehhhh? Da. Cu aşa un titlu cu siguranţă v-am atras atenţia.

Însă, nu-mi pare deloc rău să vă dezamăgesc.

În acest „post” nu am să comentez nimic despre cât este darul de nuntă al odraslei judecătorului pe care îl plăteşte patronul de firmă, nici cât costă consultanţa juridică prestată de rudele judecătorului şi mai ales în ce se plăteşte, nici despre cum e bine să rămână totul în familie, ceea ce se traduce că dacă la masa de duminică stă şi un judecător, un notar, un procuror şi un avocat, sau registrator şef la OCPI, chiar şi grefier, atunci înseamnă că trei generaţii la rând de plozi excepţionali prin a fi nulităţi vor putea să plece din lună în lună în concediu CASĂSE relaxeze.

Cred că există două categorii de oameni. Filosofii şi oamenii fericiţi.

Vorbesc despre acei oameni fericiţi dar săraci, printre altele, cu duhul. Mai gravă decât prostia mi s-a părut întotdeauna nesimţirea.

Tupeul în forma absolută.

Nulitatea care se dă pe sine ca exemplu. "Deontologii". Parveniţii. Snobii şi Idioţii. Curvele şi Hoţii. Toţi cei menţionaţi ... purtători de etichetă, membrii de varză a unor comiţii, practicanţi ai unei vieţi de familie în timpul liber, adepţi fervenţi ai bisericuţelor poleite, susţinători ai tradiţiilor străvechi ale populaţiilor barbare, purtători de insigne de gaşcă, ghiuluri de frăţii, blonde de braţ, idioate sau/şi parvenite.

Cred că ajunge, nu?

Nu îmi mai este nici măcar silă.
Acum îmi este clar. M-am mânjit luptându-mă cu porcii. Nu vreau ca hainele să îmi miroase a cocină. Chiar am crezut, datorită unei naivităţi inexplicabile, ridicole şi prelungite că ironia şi autoironia au un scop terapeutic. Un scop care nu poate fi pervertit.

Am aflat într-un binecuvântat final că „philosophum non facit barba”.

Prezentul blog a fost un scop şi nu un mijloc.

Orice temă rămâne însă, din păcate, teoretică.

Cum rămâne atunci cu oamenii fericiţi? Oamenii de „acţiune”? Practicanţii?

Hmmmmmm?

Am luat de câţiva ani, recunosc, meditaţii. Intensiv. Am avut profesori buni, dar extrem de scumpi. Am finalizat de curând cursul compus din două module:„câinele moare de alergătură” şi apoi „prostul de grija altuia”.

Mă scuzaţi.

Trebuie să închei, întrucât mă grăbesc. Mai nou fac parte dintr-o comiţie şi mă grăbesc să îmi pun insigna pe etichetă. Mi-ar părea rău să continue lucrările fără mine.

Ne vedem acolo, nu?


Las ironia de-oparte doar pentru a vă mulţumi pentru aprecieri şi pentru buna-credinţă şi pentru a vă ura: Baftă!

2 comentarii:

Marius spunea...

Nu pot sa cred ! Deci exista intr-o adevar viata dincolo de lege si ordine ... Asta ma bucura intr-adevar.
E, si era sa uit ! Erai ultima care nu observase coruptia din sistemul jurudic. Si lucrurile nu prea oable de acolo ... Ma bucur ca ni te-ai alatura si tu ! Acum, sintem un popor ! :))

Raluca spunea...

Si eu care credeam că dând cu opinia în sus şi în jos arăt de fapt faţa buboasă a sistemului.Aşa este. Lucrurile sunt departe de a fi oable. Şi din păcate nu are cine să le schimbe. Bineînţeles că există o formă sau alta de viaţă dincolo de lege şi ordine. Doar e vară afară, nu? :)) Şi în plus m-am luat mult prea în serios, de mult prea mult timp :)) Mi-e greu să recunosc...dar au şi alţii câteodată dreptate :)))

 
Opinii Juridice © 2008. Design by Pocket